Si ploua. Ploua atat de tare.. Si am ridicat ochii spre cer. Era gri, si soarele plecase de mult... Ma lasase singura in ceata si lacrimi, era noroi pe jos, si nu mai aveam la ce sa aspir. Ai luat pana si frunzele cu tine. Am asteptat sa te intorci, sa ma iei in brate si sa imi spui ca totul va fi bine.
Ai venit din parti. M-ai lasat invalida acolo, intr-o rochita alba de vara. Si mi-era frig si plangeam, nimic nu mai avea rost. Puteam sa mor, ca nu s-ar fi vazut in pustiu.
Cerul era mare si alb printre crengi... Timpul se oprise in loc. Dar ceata si ploaia persistau, lasandu-ma goala in amintiri, muscandu-ma de maini si de picioare... si mi-era frig...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu