Şi totuşi..

E... atât de greu să rezişti lumii ăsteia.. E atât de greu să ai speranţă în tine, să crezi că există ceva pentru care sa lupţi.. Şi totuşi. Simţi cum toată energia se scurge prin vene, când mergi singur pe drum, cu căştile în urechi. Simţi că nimic în jurul tău nu mai are rost, te faci una cu muzica...

Şi totuşi. Când încerc să tratez Teza Rostului Vieţii dau numai de înfundături... Căci totul se reduce la timp. Şi timpul nu e nimic, în fond. Mulţi cred că el le are pe toate. Dar ştii bine că nu e aşa. Totul se sfârşeşte fie că îi e destinat, fie că nu. Şi e atât de greu să îmi exprim ideile încât simt şi eu că nimic nu mai are rost.

Şi sunt atâtea suferinţe pe lumea asta încât am impresia că ne-am născut de aiurea. Încât nu cred că chiar există acolo cineva care să ne vegheze şi să ne zică ce e bine şi ce nu... Mulţi plâng în chinuri groaznice, mulţi nu suportă propriile idei şi cad psihic sau îşi pun capăt zilelor...

De altfel mai există acele persoane care... gândesc prea mult cu inima. Şi e foarte greu să traieşti aşa, având impresia că nimeni de lângă tine nu îşi dă seama de cum trăieşte. Îţi vine să mori, să te bagi în pământ, să te evapori, numai să nu mai suporţi lumea asta plină de dezastre...

Eu cel puţin nu cred că mai rezist mult psihic, şi aştept momentul în care voi putea să îi yic toate astea cuiva care să mă creadă şi să mă asculte... Aştept persoana potrivită care să îmi stea alături în ciuda nebuniei mele cronice, în ciuda ciudăţeniei lumii şi normalităţii mele... Sau era invers..?

Nu contează...

Şi totuşi.

Here's the summer
Gone creeping out just like the Sunday storm
Just a little bit of brown
Over the blue
If you see me walking
And the wind is loud and blowing strong
I'm just trying to stand up
Under the blue
Ahh



Like the Carolina Rain
Honey I'll just make it easy
Like the winter finds her way
I'll be making love so easy
Oh and Lord knows I tried
All my life


Now we're goin
And the sky is dancing for we two
Like we do
Just a little bit of breeze
Whisper to the swallow
Hold me
I..Ahh..

Like the Carolina Rain
Honey I'll just make it easy
Like the winter finds her way
We'll be making love so easy
Oh and Lord knows I tried
All my life

Era toamna in padurea mea. Desi cerul era albastru si fara suflet, soarele apusese de mult. Eram intr-o mica poiana, intre copaci uriasi si netezi. Eram ca un copil mic, si ma uitam pierduta in sus. Si ma simteam bine, caci stiam ca desi sunt singura, nimic nu mi se va intampla in acea noapte. Asa ca am pus capul pe iarba plina de bruma, si am inceput sa imi cant, pana am adormit.

Insa nu ma mai trezise nimic si nimeni in dimineata urmatoare. Nu ca m-ar fi gasit.

Fire-n cap.

Alergam pe acel drum fara sfarsit, umbrit de inaltimea plopilor desi... Nu ma puteam opri, lacrimile curgeau siroaie pe obraz, nu stiam ce e cu mine. Ce anume ma sfasiase in halul ala.

In departare erau numai dealurile care ma priveau si incercau sa ma prinda, sa ma opreasca... Era o ulita plouata, plina de balti si noroi, ce parea ca incepea din capul dealului de unde am pornit. Fericita. Acum incerc sa alerg in continuare, sa nu las acidul din aer sa ma opreasca, sa ma slabeasca. Incerc sa pastrez ce mai pot, amintiri, imbratisari, pareri de bine, pareri de rau, iubire si durere, tot ce inseamna clipe.

Tocmai murise in acea dimineata. Norii erau pe cer si ma consolau, plangeau cu mine, iar cerul venea oriunde voiam. Era acolo, il simteam. Il simteam urmarindu-ma prin lovituri si durere, luandu-ma de mana si incercand sa imi dea o raza de soare. Si il simteam atat de tare, incat tremuram sub privirea lui, ca intotdeauna.

Si alergam speriata, catre ceva, undeva, spre cineva. Soarele apunea, insa norii tot deasupra mea erau. Si cerul alb-albastriu se reflecta in lacul imens fara unde, ca in "Moara lui Califar". Lacul. Drumul meu plin de balti se sfarsea acolo, langa un copac uscat pe un mic damb desupra apei. Continua la 10 metri mai departe, rasarind din apa, dupa care se bifurca la baza unui deal impadurit. Aveam de gand sa continui?

Nu. El era acolo. Ingerul meu era acolo, stand jos in haine rupte, uitandu-se spre asfintitul inghetat al soarelui. Stia ca sunt acolo, doar ma urmarise tot drumul. Si din apa rasarira cateva maini. Stiam ce se intampla. Ma voia langa el. Si eu voiam asta.

Aveam pielea iritata de la atatea lacrimi sarate. Si am pasit in gol spre apa. Am simtit cum mainile ma strangeau, ma sfasiau, ma dezmembrau, si tinteau cu mine in Durere... El ma privea doritor de sus, si prin acel geam de apa i-am zambit in sfarsit. Asteptam inapoi acel zambet rece, venit din inima lui veche. 

Agonizam. Nu mai eram a lui. Nici a mea. Eram a nimanui, disparusem in pustiu, eram pe alta lume... Intr-o barca ce scartaia, pe acel lac de suflete. El vaslea si ma ducea mai departe, spre Nicaieri...

vineri.

Si ploua. Ploua atat de tare.. Si am ridicat ochii spre cer. Era gri, si soarele plecase de mult... Ma lasase singura in ceata si lacrimi, era noroi pe jos, si nu mai aveam la ce sa aspir. Ai luat pana si frunzele cu tine. Am asteptat sa te intorci, sa ma iei in brate si sa imi spui ca totul va fi bine.

Ai venit din parti. M-ai lasat invalida acolo, intr-o rochita alba de vara. Si mi-era frig si plangeam, nimic nu mai avea rost. Puteam sa mor, ca nu s-ar fi vazut in pustiu. 

Cerul era mare si alb printre crengi... Timpul se oprise in loc. Dar ceata si ploaia persistau, lasandu-ma goala in amintiri, muscandu-ma de maini si de picioare... si mi-era frig...