Alergam pe acel drum fara sfarsit, umbrit de inaltimea plopilor desi... Nu ma puteam opri, lacrimile curgeau siroaie pe obraz, nu stiam ce e cu mine. Ce anume ma sfasiase in halul ala.
In departare erau numai dealurile care ma priveau si incercau sa ma prinda, sa ma opreasca... Era o ulita plouata, plina de balti si noroi, ce parea ca incepea din capul dealului de unde am pornit. Fericita. Acum incerc sa alerg in continuare, sa nu las acidul din aer sa ma opreasca, sa ma slabeasca. Incerc sa pastrez ce mai pot, amintiri, imbratisari, pareri de bine, pareri de rau, iubire si durere, tot ce inseamna clipe.
Tocmai murise in acea dimineata. Norii erau pe cer si ma consolau, plangeau cu mine, iar cerul venea oriunde voiam. Era acolo, il simteam. Il simteam urmarindu-ma prin lovituri si durere, luandu-ma de mana si incercand sa imi dea o raza de soare. Si il simteam atat de tare, incat tremuram sub privirea lui, ca intotdeauna.
Si alergam speriata, catre ceva, undeva, spre cineva. Soarele apunea, insa norii tot deasupra mea erau. Si cerul alb-albastriu se reflecta in lacul imens fara unde, ca in "Moara lui Califar". Lacul. Drumul meu plin de balti se sfarsea acolo, langa un copac uscat pe un mic damb desupra apei. Continua la 10 metri mai departe, rasarind din apa, dupa care se bifurca la baza unui deal impadurit. Aveam de gand sa continui?
Nu. El era acolo. Ingerul meu era acolo, stand jos in haine rupte, uitandu-se spre asfintitul inghetat al soarelui. Stia ca sunt acolo, doar ma urmarise tot drumul. Si din apa rasarira cateva maini. Stiam ce se intampla. Ma voia langa el. Si eu voiam asta.
Aveam pielea iritata de la atatea lacrimi sarate. Si am pasit in gol spre apa. Am simtit cum mainile ma strangeau, ma sfasiau, ma dezmembrau, si tinteau cu mine in Durere... El ma privea doritor de sus, si prin acel geam de apa i-am zambit in sfarsit. Asteptam inapoi acel zambet rece, venit din inima lui veche.
Agonizam. Nu mai eram a lui. Nici a mea. Eram a nimanui, disparusem in pustiu, eram pe alta lume... Intr-o barca ce scartaia, pe acel lac de suflete. El vaslea si ma ducea mai departe, spre Nicaieri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu