Era toamna in padurea mea. Desi cerul era albastru si fara suflet, soarele apusese de mult. Eram intr-o mica poiana, intre copaci uriasi si netezi. Eram ca un copil mic, si ma uitam pierduta in sus. Si ma simteam bine, caci stiam ca desi sunt singura, nimic nu mi se va intampla in acea noapte. Asa ca am pus capul pe iarba plina de bruma, si am inceput sa imi cant, pana am adormit.

Insa nu ma mai trezise nimic si nimeni in dimineata urmatoare. Nu ca m-ar fi gasit.