E… ca ceilalţi. Medicamentele, dragule. Ai uitat să ţi le iei. Ca ceilalţi... Şi ei au uitat.
Era numai ambalajul de el. Când un om nu ştie să te aprecieze, nu ştie şi “.” E o ironie să te fâstâceşti ca naiba în faţa cuiva, şi pe el să-l doară undeva. Ia poartă-te calumea, şi vino-ţi în fire.
Ai să mori călcat de ei, sau mai bine zis, de problema ta psihică. Crezi că toţi sunt acolo pentru tine, să te urmărească, să te huiduiască mereu…?
Maturizează-te odată. Ia-ţi şi pietrele cu tine când pleci, fii mândru că eşti cine eşti, chiar dacă nu eşti nimic… Întoarce-le spatele.
Oamenii sunt doar praf de stele, nu-i nimic de capul lor, sunt nişte furnici, marionete în oraşul tău. Niciunul nu îţi merită stresul, dragostea, timpul. Distrează-te, gustă, desenează, fă o vizită psihiatrului – poate îi e dor de tine…
Trebuie doar să vezi. Atât; şi nimic mai mult.
Ne naştem singuri, trăim singuri, murim singuri. Logic, credibil, şi cât se poate de adevărat. Nu?...
Nu… nu te mai îngrijora pentru orice câcat. Nimeni nu merită aşa atenţie. Nici măcar tu. Deschide-ţi geamurile, respiră, şi dă-i naibii pe toţi. Nu au minte, inimă sau suflet. Sunt nişte necondimentaţi, nişte insipizi şi inodori. Nesemnificativi, nu au nări, incolori, fără retină…
Impas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu